vineri, 30 septembrie 2011

ca un fluviu

alte gânduri pe trotuare cerul noros şi o privire în sus spre
fereastra aceea pe o găseşti în camera umedă
şi rece dar ea nu este deloc o femeie despre care cineva
ar putea afirma că e o persoană agresivă cu pleoapele ei rotunde
cum au unii peste ochi un fel de haină subţire dar care
împrăştie involuntar un parfum de blândeţe sau de uscăciune
şi echilibru ea care acum întoarce o pagină cu aceeaşi suspiciune
în faţa propoziţiilor în faţa acestor monştri discreţi de care ar trebui
uneori să ne ruşinăm fiindcă nu au nimic mat nici o formă
mai mult decât izbăvirea alte gânduri şi o fereastră rotundă
ca o ţeavă de carabină trecând printr-un lan de tristeţe sau de oameni
culcaţi într-un somn al umbrei şi marginii 
împreună cu aceste cuvinte grele şi aproape absurde
cum ar fi nădejdea şi altele dar ea răsfoieşte o carte aproape pietrificată
ca un far al nefericirii ca o poartă a obiceiurilor casnice ca un fluviu.

miercuri, 21 septembrie 2011

you again

dar poate că Dumnezeul meu va deschide o uşă
mă va face iar să plâng ca şi cum am fi împreună mă va arunca
într-un echilibru în care pereţii nu mai sunt de cenuşă
ne vom strânge în braţe ca şi cum din piept ar ieşi cuvintele.

luni, 19 septembrie 2011

urgenţe

trecând pe la pediatrie cu nişte analize şi o reţetă
am aşteptat la uşă şi am ascultat involuntar plânsetul viguros
al un copil din care se rupea ceva pătrunzător
nu aveam cum să-l văd şi am simţit că nu sunt singur aici
mai este cineva care aşteaptă
şi am simţit cât de bun a fost sufletul meu mic
sau că era cât muntele fermecat ca şi
respectului pe care-l purtam lumii - de aceea
nu eram singur ci înconjurat cu pritenie –
am dat rotocoale cu ochii prin sala de aşteptare
o mamă cu părul vopsit înspicat cu fruntea şi pomeţii ascetici
îşi împingea fetiţa să meargă trei paşi înainte trei înapoi
ca într-un port o bărcuţă îşi căuta şi ea probabil sufletul mic
sau înalt îi făcea plăcere un băiat de vreo 12 ani se ţinea
cu mâna stângă de splină avea o privire de viitor bărbat
uşor zeflemitor sau îngăduitor cu un viitor neguros
poate strânsese cartofii blugii îi erau scurţi
unii intrau grăbiţi şi intrau cu un soi de indiferenţă de sticlă
cu un soi de absenţă a lor înşile
m-am gândit la câteva peisaje la casele din Reghin una
era de vânzare şi la drumul
sinuos spre Poiana Negri mi-am făcut puţină autocritică
şi până la urmă am intrat mulţumitor din tot sufletul
am primit ceea ce aşteptam într-un melanj de neon cu albastru
epoxidic zarvă şi foarte multă incertitudine.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

armata de teracotă

şi anglia a ajuns precum un săpun aşezat între haine după
o vreme apar nişte vinişoare subţiri din care parfumul
s-a dus precum o undă radio spre o ureche blajină de elefant 
precum lumea descrisă de mama cu privirea ei mută

şi impunătoare cum era şi domnul acela care fusese
pilot de formula 1 pe la începuturi şi avea o vorbire limpede
cum învăţam la şcoală sau bănuiam că a existat aievea
din my fair lady cu nişte mâini viguroase cu râme conturate pe ele

cum ţinea el degetele ca o cupă din care cineva ar putea să bea
lichidul miraculos şi verdele copacilor din românia pictat
de martirii închisorilor cu un miros jilav de tencuială lună
şi sânge sub unghii şi tuse s-a dus precum un cântec

de maria tănase precum o fotografie cu o căprioară din profil
şi nici un fiu după ce au venit alţii care s-au ferit să descopere
aceste bordeie până când nu vor ajunge o armată de teracotă

sau un astronaut din antichitate şi acest parfum
precum amintirea primăverii bătând în sângele meu pământiu
cu nişte călcâie de căluşari cu spinarea dreaptă a celui jertfit.

luni, 12 septembrie 2011

devreme

cu faţa la perete cu mâna flexată şi pumnul deschis
într-o imitaţie a renunţării sub ceafă cu o carte atârnată venind parcă
de sus 
din profil cu aerul secătuit care întoarce alte pagini cu o mie de lucruri
şi nimicul care se scurge din motorul unei camionete în toamnă

cu o mie de fundiţe roz morminte licheni şi scârţâit de ţeavă 
pătrată
cu un eroism al intimităţii şi al şoaptelor cărămizii
cu speranţa ilogică pe undeva că ar putea să însemne ceva
şi tropotul cailor trişti la graniţa dintre imaginaţie şi dimineaţă.

marți, 6 septembrie 2011

egalităţi

ca un rotund întunecat
care se întrevede în spatele corzilor
şi nu spune nimic
ca o garoafă aflată în prima ei zi galbenă
ca ţiuitul greierelui de mătase
printre coloanele pietroase
în care gândul se amestecă cu imaginea
şi uitarea
ca un autobuz gol urcând
pe o şosea nesigură sau o destinaţie
ca o mănuşă desperecheată
în hol pe scaunul de paie
împreună cu o legătură de chei oarbe
ca o uşă deschisă spre un interior cu vânt
şi stropi ca un abajur
în care rugăciunea pâlpâie
cu ghearele egale cu neputinţa
şi arzătoare ca un fel de lună
cu tendoanele rupte
ca şi cum copilăria ar fi în totalitate 
o rană exactă
în care intră şi ies nişte gândaci
la fel de suavi ca speranţa
peste margine
ca rotundul întunecat din spatele unui cântec
precum ultimul prieten
aflat între el însuşi şi o întrebare
sau un clopot de bronz
ca un muget de bucium
plecat să întâlnească ultimul bour
ca un telefon agăţat
de nişte cuvinte vărsate dintr-o carte
împreună cu un praf invizibil
ca râsul ondulat a lui Ingrid Bergman 
în Casablanca
în faţa ventilatoarelor
ca o iscălitură din care lipseşte persoana
şi florile cresc pe marginea drumului.

duminică, 4 septembrie 2011

în căutarea lui Sică

dacă ai înţelege tu Sică predilecţia mea pentru penumbre pentru
şuviţele de seară sau mozaicurile romane care
au fost de la bun început fărmiţate deja amintiri fuioare
pentru fumul alb care se ridică toamna ca o tâmplă de elefant 
pentru greutatea palmei măcar tu care ai avut acea licărire
ca un somn hrănitor un sirop răbdare pe canapeaua cu aer văduv
pentru harul de a nu fi întâlnit oglinzi care să tresară pe stradă

pentru hoţii de biciclete şi aburul cu formă de surâs de lebădă
într-o confuzie mai mult decât omenească precum aceea a dorului
diluat care ne leagă din lipsă de spaţiu de un aparatament de bloc
zgrumţuros în care unii dădeau petreceri şi ca un făcut era mereu
un dormitor pentru pus capul pe mâini iar tu îmbrăcat în sacoul reiat
când totul semăna cu coroana de spini a tuturor chipurilor
ca un albastru de Prusia împrejmuit cu dansurile ieşite parcă din

penumbrele viitoare ca buzele crăpate ale madonei renascentiste.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

grup de oameni în mişcare

şi mersul trădează - ca o luminescenţă -  un anume izvor
de parcă pământul ar avea o moliciune doar de el înţeleasă a distanţei
a foamei - a privirilor ascunse sau zarurilor
ca un ştiulete de porumb într-o mătase e ca şi cum ai privi lumea
cu mortul la tine dintr-o corabie albă şi somnambulă iertător
şi oamenii ar râde ca un bulgăre prietenos care se tot duce spre
valea lucrurilor şlefuite spre înţelegerea aceea nedezminţită care urmează
vârsta ca o umbră lunguiaţă în care oamenii sunt mari şi plini de încredere
sau egali cu propriul mister, ei şi până la urmă ajungi să despachetezi
ca un balon cald care se tot ridică spre nişte stavile în care pieptul devine
o barieră mohorâtă sau un cer asasin ca o lipsă a unui ceva
care poate că este tocmai partea cea bună şi mergi şi mergi până când
lumea nu se mai reprezintă e mică şi numai buruienile sunt tari şi înalte.