de crăciun

la un crăciun am luat perdele draperii
garnije
la altul am fost la viena
la un crăciun am dat cu stuco veneţian
livingul
am cumpărat tablouri
la crăciunul ăsta am fost la spital
şi am văzut un om în vârstă cum stătea
pe marginea patului.

peisaj scufundat

we all live in a yellow submarine



am o volgă în retrovizoare volgă
un fel de rechin
agăţat de lustră
pe un fluviu
merg înainte îmi zic
mă îmbărbătez că ceva rămâne în urmă
asfaltul
se roade cauciucurile se uzează
uleiul se macină
plăcuţele de frână se duc undeva la naiba
inima bate
arbitru numără în ring deasupra
becul se arde
dacă nu azi mâine sună telefonul
apăs pedala
legată de un cablu care se freacă
până ajung la hotel
era altul
am nevoie de fiul domnului
des
inspir
femeia crede că sunt o lămâie acră
cu dâmburi pe abdomen
expir
dedesubt
locuim în acelaşi submarin atomic
cu Iisus femeie de serviciu
pe puntea inferioară
nu e deloc comandantul
nu e raiul meu ăsta
de aceea nu judec pe nimeni îmi permit
să nu fiu trist
când dăm pe gât alcoolul cu ambiţia oarbă
că înainte de comă vom ajunge
pe dealul cu soare
îmi aştept sfârşitul
momentul acela de scrum dar nu lipsit
de concreteţe
când un brânci ajunge
să te împrăştie de parcă ai trecut deja
pe la crematoriu şi fata
curată ca nimicul te trânteşte de vânt
peste apă
îmi aştept sfârşitul un fel de ninsoare
totul e să fiu cald
să cred
restul va fi înghiţit de retrovizoare.

tratament cu alb

nu eram hotărât să îţi spun chestia asta
dar ar trebui
sincer
să o iei ca pe un compliment
eşti alb ca un blitz
când mă îndoi să vâslesc
pe un vârf de cuţit
intră mai mult aer între vertebre
zâmbesc
când faci injecţia despre care spuneai
că mă va face să uit
de la mijloc în jos

pe masă sunt o pasăre
crăcănată ai mănuşile pline
de zăpadă neagră
şi timpul scurs dintre bătăile inimii alunecă
jos
e o linişte în care mă zăresc ştergând
o fereastră
spiralat puţin ipohondru în ideea
că boala smereşte
cu o recompensa savuroasă
de candidat la convalescenţă îmi spun
că mereu neştiut între noduri
mi-am descoperit statura înaltă

nu eram hotărât să mătur curtea
să îmi ghiorăie maţele să te caut acum sunt.

africa

rămâne doar să crap fără scandal
undeva în africa
acolo ooh ce bine ar fi
să primesc felicitările
într-un vas fisurat dimineaţa

mai ales în dimineţile
când surpind îngerul în pijama
lingându-mi cearcănele
să reconstituie
fericirea simplă fără trebuinţă
de viitor
fără catârul cu genunchii muiaţi

mă gândesc că uneori
totul poate părea un iad împuţit
cu gemete zvârcoliri
teamă
aproape orgasmică
apoi o simplă
rază de sănătate strop prietenesc
fac zâmbetul să adoarmă în sine.

alzheimer sau nu

ca să stau confortabil în mine
e tot mai greu
e aglomerat
acum
şi cu toatea astea
îmi amintesc de-o dimineaţă ca un upgrade
succesfully
în care mă absorbise numele tradafirului
ca lumina
în vârful nasului printre gene
era mai şi explodase o roată burduşită cu flori
deasupra uşii
pe care dormeam să îmi îndrept spatele
înţepat de claxoane
presat de călcâiele vecinul de la 4 care tuşea
şi cum vă spuneam
îmi găsisem pacea mai urgent decât şosetele
pe la 7 fiindcă
întotdeauna mi-au plăcut romanele de capă
şi spadă purtam
cu gândurile un război permanent
în acea linşte absolut precară tăiam salamandre
asemenea unor spermatozoizi
de funingine
pe de altă parte fericirea lovea
ca un bumerang pe jumate otrăvit
minţea
cu adună ridică-te umblă exprimă-te vezi
o gaură neagră
în care tristeţea bandajează cu o coajă
tot mai solidă
armură de ou rătăcit
în fine
bănuiesc că-i de bine că eu unul altul pot să revin
la acea dimineaţă
în care
nu ştia nimeni cine eram.

vindecare

afară plouă plouă
cu o insistenţă demnă şi încet mă întorc
pe partea cealaltă
abia realizez că singurătatea dimineţii
e cel mai purificator procedeu
care potriveşte cheia în inimă
până când se-aude ţiuitul fin ca o fericire
extremă
în culmea blândeţii
ceva din eul meu migrator şi adăpostit
spune
e o epidermă şi iarba asfaltul şi masa
cerul opac
simultan
visez la cum gândeam mai demult
când eram băiat
că cel mai important lucru
ce
ar trebui să îl fac e înălţarea cu trupul
e o bucată de vreme
de când
cuvintele ară şi zgârie ca o pisică rugătoare
încât mă confesez mie că o mie
două de ani
nu e mare lucru
ceva atât de important precum omul
sau mersul pe ape trebuie să se fi păstrat
la poalele muntelui
înţelepţii sunt pe undeva ascunşi
nu se poate să nu se fi păstrat
pentru că trebuie să ai de unde veni
de sus tare
ca să poţi oferi o asemenea prospeţime prafului.

camera de deasupra

printre draperii răzbătea
suficientă lumină
cât să mă simt bogat

în balansoar citeam teatru
de Ibsen ori de Camil Petrescu
nu mai reţin exact

aveam o cameră desupra garajului
în casa ce semăna
c-o cizmă iar eu

vieţuiam în munţii Siciliei pe lângă
Foişorul de Foc într-un tron
lipsit de griji

de aceea noaptea gol puşcă
exersam un balet
cursiv şi aparent fisurat

într-o seară ştiu bine
că am ascultat două ore de romanţe
de altădat

până când sufletul
ca un ghem din pat a alunecat
acolo făceam ciorbă
din cubuleţe c-o lingură de lemn

o sorbeam ca pe leac
Raluca a venit o singură dată
cu vinul spumos pe urmă

a şi plecat
a fost o perioadă în care voiam
să-mi tai venele

de-atâta libertate de altfel
în cele din urmă cu greu
am scăpat.

după-amiezele

m-au fascinat după-amiezele
în care umpli
cana cu rugăciune clocotită
o aşezi peste piept
şi aştepţi cu încrederea
nesperată
ceva ce va urma
în coşul de nuiele uitat
prin magazia de scândură
din coasta bălţii

fereastra scârţâie
doi ochi între trestii
un salt urmat
de clipocitul gutural ca o
reflexie încercuită
ştii că trăieşti
o după-amiază e mişcarea mâinii
mobilierul covoarele
lingura ce curătă farfuria
digestia.

scara

pe când urcam scara
m-am văzut înconjurat
de
toate singurătăţile mele
cu care comunic deocamdată
bine
de asta se numeşte familie
să ne oblojim
să punem globuri în copaci
să ne chinuim
aparent confortabil
o doamne sunt atâtea oglinzi
dar numai una
o ţii aţintită în mine.

dor

am aşteptat
un mesaj, e ora,
de fapt
a trecut vara, toamna
şi nimic,
un răspuns de zăpadă.

dar astea sunt răni
fără coajă.
e noapte şi văd
cum respir,
ca un fluier horcăind
sinuos,

când numai absenţa ta
e viaţă.

Geta

pentru noaptea aceea

ajungea

fumegarea gălbuie reflectată liturgic

din lampă

deasupra canapeaua învelită

cu catifea verde

şi densă

când desfaceai picioarele

cu un sunet de orgă

eu bâiguiam câteva butade

din manualul descompunerii

lui Cioran

era o atmosferă de prispă la ţară

când se desfacă porumbul

iar grăunţele în cădere

au rolul să adâncească liniştea

din tufişuri

pregătisem totul chiar şi o plapumă pe jos

pusesem peste parchetul

bătut în V

aveam discul acela lucios pe birou

cu Licăreţ doinind de jale

aveam vin

iar când ţi-am prins între degetele

victorioase

pizda

ţuguiată ca un solz de chitară

ţi-am spus să taci

nici o mirare

cum stăteai apăsată pe mine

să se vindece crusta

m-ai întrebat dacă am răsuflat uşurat

când ai plecat

în prag zbura una din acele scântei libere

ce se văd atunci când arunci

o creangă de brad în văpaie

mai jos

macadamul ud

tramvaiul un sărut ca un nod

de care să ne mai ţinem

deasupra oraşului

distanţa...